Actualul sistem de ȋnvățământ din România este unul falimentar, neperformant, bazat pe cantitate, pe ȋnvățare mecanică, fără o componentă spirituală, un sistem ȋn care copiii, adolescenții și studenții sunt apreciați ȋn funcție de cantitatea de informații memorate, animați fiind doar de aspectul material, fără ȋncredere ȋn forțele proprii, fără un sens viață, fără respect față de ceilalți și față de sine.
După evenimentele din decembrie 1989 au avut loc o serie de așa-zise “reforme” ale ȋnvățământului, care nu au ținut cont de tradițiile și obiceiurile noastre naționale, de istoria noastră, de limba, cultura și literatura noastră, de spiritul nostru național, elemente care definesc identitatea noastră ca țară, ca națiune, ca neam și ca popor. Aceste „reforme” au fost mai degrabă ȋncercări nereușite de a copia sisteme mai mult sau mai puțin performante din alte țări, fără consultarea celor care participă activ ȋn procesul de educație. Nimeni nu a considerat necesar să consulte măcar Academia Română, cel mai ȋnalt for de știință și de cultură din România, garantul existenţei şi continuitǎţii neamului românesc, a cultivǎrii limbii şi literaturii române, a istoriei naţionale române şi a cercetǎrii ȋn cele mai importante domenii ştiinţifice.
Cel mai important capital este capitalul uman, iar viitorul unei națiuni depinde de sistemul de ȋnvățamânt, de modul ȋn care ne educăm copii, pregătindu-i pentru a se dezvolta personal și pentru a avea succes ȋn viață, nu la școală, pentru a progresa. Dar, pentru a avea un sistem de ȋnvățământ bazat pe calitate, este nevoie ȋn primul rând de investiții. La ce să ne așteptăm când niciun guvern de până acum nu a respectat prevederea din Legea Educației Naționale care spune că: Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv”?. De ce mai avem legi dacǎ tot nu se respectǎ?
Suveraniștii români propun o serie de măsuri concrete şi soluţii menite să rezolve problemele şi disfuncţionalităţile din sistem şi sǎ asigure reforma radicalǎ şi ireversibilǎ a ȋnvǎtǎmântului românesc:
- Elaborarea celui mai amiţios plan de investiţii în infrastructura educaţională, prin construcţia de noi unităţi de învăţământ şi auxiliare, la toate nivelurile, pe tot cuprinsul ţării. Din 1989 şi pânǎ ȋn prezent nu numai cǎ nu au fost investiţi bani ȋn noi unitǎţi de ȋnvǎţamânt dar au fost desfiinţate o serie de unitǎţi de ȋnvǎţamânt existente. Criza creatǎ de pandemie a demonstrat, dacǎ mai era nevoie, cǎ actuala organizare administrativ-teritorialǎ a unitǎţilor de ȋnvǎţǎmânt este una supraaglomeratǎ, depǎşitǎ, falimentarǎ şi ineficientǎ. Trebuie sǎ investim ȋn unitǎţi noi de ȋnvǎţǎmânt, neaglomerate şi care să asigure toate activităţile auxiliare procesului de învăţământ, care sǎ ofere copiilor şi tinerilor indiferent de condiţia socială, dezvoltarea nerestricţionatǎ a identitǎţii personale, a aptitudinilor şi dorinţelor/viselor la care aspirǎ fiecare tânǎr cetǎţean al României. Este responsabilitatea noastră de a veni cu o reformă radicală a ȋntregului sistem de ȋnvățământ, la toate nivelurile.
- Educaţia românească suferă din cauza lipsei de reforme radicale, dar mai ales de finanţare și de investiţii în sistem. Peste tot ȋn lume sistemele s-au schimbat și nu se mai concentrează pe examene naţionale, ci pe învăţământul de calitate. Sistemul actual, ȋn care elevii sunt obligaţi sǎ acumuleze foarte multǎ informaţie teoreticǎ ȋntr-o perioadǎ scurtǎ de timp, fǎrǎ posibilitatea de a asimila şi analiza aceste informaţii trebuie ȋnlocuit cu un sistem ȋn care profesorii trebuie sǎ descopere abilitǎţile, pasiunile, talentul şi sǎ ȋncerce să dezvolte capabilităţile elevilor, să-i implice și să-i stimuleze pe elevi, astfel ȋncât ȋnvǎţatul sǎ devinǎ o activitate de plǎcere, bazatǎ pe calitate şi nu pe cantitate.
- Este nevoie de o reformare radicală a ȋntregului sistem, pornind de la construirea de noi unități de ȋnvățământ până la o nouă abordare a metodelor de predare și ȋnvățare, bazate pe stimularea creativității, pe deschiderea de noi orizonturi, pe respectul față de ceilalți și față de sine, pe tradițiile și pe cultura noastră națională, un sistem care să-i pregătească și să-i ajute pe tineri să-și găsească rostul lor ȋn viață.
- Ani la rând, directorii de școli și inspectorii școlari au fost înregimentați politic și au condiționat nu de puține ori cariera corpului profesoral de favoritisme politice, ceea ce a dus la situația dramatică de astăzi. Politizarea învățământului nu a fost eliminatǎ dupǎ 1989, ci dimpotrivă, a ajuns la un nivel foarte nociv pentru societate. Numirile în funcțiile de conducere, așa-zise concursuri naționale de titularizare care nu sunt accesibile opiniei publice pentru control, chiar şi concursurile de ocupare a diverselor posturi de conducere, se fac aproape exclusiv prin obedienţa faţǎ de factorul politic aflat ȋn acel moment la putere. Suveraniștii propun aplicarea principiului subsidiaritǎţii şi autonomiei pentru fiecare unitate de ȋnvǎţǎmânt din România. Propunem ca alegerea conducerilor unitǎţilor de ȋnvǎţǎmânt preşcolar, şcolar, liceal şi postilceal sǎ se desfǎşoare prin votul universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice din cadrul unitǎţilor şcolare respective, al reprezentanţilor elevilor din aceste unitǎţi şcolare şi din consiliile acestora, pentru mandate de câte 5 ani. O persoană nu va putea ocupa o funcție de conducere mai mult de două mandate, acestea putând fi și consecutive.
- Foarte importantǎ este și redarea demnitǎţii şi a respectului cuvenit pentru meseria de dascăl. Pe de altǎ parte atitudinea societǎţii faţǎ de educaţie, statutul profesorului dar şi ȋncrederea pe care aceştia trebuie sǎ o transmitǎ elevilor şi pǎrinţilor prin nivelul pregǎtirii şi formǎrii lor ca dascǎli, ca modele, sunt elemente ce trebuie sǎ stea la baza adevǎratei reforme a sistemului de ȋnvǎţǎmânt. Una din principalele probleme din zilele noastre este lipsa de respect faţǎ de profesori.
- Deosebit de importantǎ este şi relația școală-familie. Părinţii pot contribui în foarte mare măsură la educarea copiilor lor colaborând cu profesorii, ȋnsǎ unii părinţi iau legătura cu profesorii doar atunci când apar probleme grave. Totodatǎ este necesar sǎ avem cadre didactice foarte bine pregǎtite ȋntrucât acestea îi reprezintă pe pǎrinţi din punct de vedere moral iar valorile pe care ei le susţin îi influenţează pe elevi, deoarece, pentru copii, profesorii constituie un model. Tocmai de aceea pǎrinţii ar trebui sǎ colaboreze cu profesorii, sǎ comunice continuu şi sǎ analizeze foarte atent ce ȋnvaţǎ copiii la şcoalǎ. Pe de altǎ parte o problemǎ gravǎ ȋn România, o reprezintǎ plecarea masivă a părinților multor elevi la muncă peste hotare. Elevii rǎmân astfel, ȋn multe din aceste cazuri, de capul lor sau ȋn grija unor bunici lipsiţi de orice autoritate asupra lor, cu efecte dezastruoase pentru viitor.
- Suveraniștii consideră deosebit de importantă reintroducerea religiei ca materie obligatorie în școli şi scoaterea din programa școlară a textelor care promovează simbolurile si practicile LGBT și identitatea de gen.
- Asigurarea calității actului de ȋnvǎţǎmânt trebuie sǎ porneascǎ de la stabilirea foarte clarǎ a scopului şi a obiectivelor de învățare pentru fiecare etapǎ a actului educaţional. Adevǎrata reformǎ a sistemului de ȋnvǎţǎmânt se poate face doar prin consultarea celor care participă activ ȋn procesul de educație, a Academiei Române, a asociaţiilor profesionale din domeniu, singurele ȋn mǎsurǎ sǎ vinǎ cu soluţii radicale de elaborare a unui invǎţǎmânt cu adevǎrat suveran ȋn România.
- Copiii nu pot să învețe în actualul sistem, un sistem axat doar pe procese mecanice de memorare-redare, un sistem ȋn care şcoala te programeazǎ să fii un automat de dat răspunsuri, un sistem care nu pune accent pe dezvoltarea elevului ci pe standardizare şi pe rutinǎ. Manualele şcolare sunt elaborate centralizat, de cǎtre persoane care nu au nicio legǎturǎ cu dascǎlii care trebuie sǎ le punǎ ȋn valoare. Școala de azi te ȋnvață să primești note în funcție de cât de bine reproduci ceea ce ți s-a spus, și atât, fără să-ți permitǎ să asimilezi informațiile și să te ȋnvețe să analizezi aceste informații. Analiza informațiilor este o deprindere pe care, din păcate, sistemul actual de ȋnvățământ nu o cultivă, la niciun nivel.
- Academia Română a contestat de nenumărate ori ideile referitoare la reducerea învățării teoretice și la introducerea unor materii școlare noi, precum Educația financiară, Educația sexuală sau Educația civică. Cel mai ȋnalt for de știință și de cultură din România a atras atenția că școala nu trebuie redusă la o instituție de prestări de servicii care livrează ocupanți de locuri de muncă robotizați, limitați. Școala trebuie să-i dea absolventului sentimentul că viața sa are un sens, o motivație culturală, care se concretizează într-o armonie a identității personale și a celei naționale, cu apartenența la cultura europeană și la cea planetară. Totodatǎ a relevat importanţa adoptǎrii unei noi legi a educației naționale, menită să fie stabilă și să cuprindă, mai mult principii decât date concrete şi a propus măsuri care să stabilizeze școala românească și să-i confere perspective bune de dezvoltare. Printre mǎsurile propuse de Academia Română se remarcǎ cele referitoare la oprirea introducerii de noi discipline şcolare, prin crearea, în cadrul materiilor existente, a noi conținuturi care să răspundă dinamicii societății contemporane. Astfel, protecția mediului, combaterea poluării se pot studia la Geografie, educația financiară și bancară la Științe sociale și la Istorie(în liceu), educația civică și constituționalismul la Istorie, nutriția sănătoasă, educația igienică și educația sexuală la Biologie, circulația pe drumurile publice la Dirigenție etc. Practic, nu există discipline școlare actuale în cadrul cărora să nu se plieze temele stringente pentru actualitate. Foarte pertinente sunt și măsurile propuse de Academia Română legate de programele şi manualele şcolare:
– programele școlare sau curricula trebuie să fie, în mod categoric, simplificate, la toate materiile pentru că mulți profesori preferă încă să predea mult și neinteligibil, în loc să predea mai puțin și înțeles de toți elevii;
– manualele trebuie să aibă forme coerente și să nu se schimbe an de an. Manualele digitale vor înlocui, probabil, în viitor, manualele tipărite, dar scrisul de mână are încă un rol important în societate iar preocuparea pentru cantitatea mare de informație trebuie să fie înlocuită cu preocuparea pentru informație clară, echilibrată și corectă.
Realitatea este ȋnsǎ una dezastruoasǎ: ȋnvǎţǎmântul românesc este la pǎmânt şi nu existǎ niciun plan şi nicio viziune a factorului politic pe termen scurt, mediu sau lung.
Soluția suveraniștilor români este REFORMAREA RADICALǍ a sistemului de ȋnvǎţǎmânt românesc, condiţie esenţialǎ pentru pǎstrarea identitǎţii noastre naţionale.